Grecia pregăteşte economii de 11,5 miliarde de euro pentru o perioadă de doi ani, sumă pe care o va prezenta la sfârşitul lunii iulie Uniunii şi FMI, pentru a rămâne sub protecţia lor financiară, a anunţat, vineri, o sursă din Ministerul de Finanţe.
Directorii financiari din ministere s-au întâlnit vineri pentru a discuta detaliile programului de măsuri bugetare cerut de troica creditorilor, respectiv UE-Banca Centrală Europeană (BCE)-FMI, a arătat sursa, informează
AFP.
Programul va fi prezentat după 24 iulie, când reprezentanţii troicii vor relua la Atena auditul finanţelor publice.
În iarnă, Grecia s-a angajat să pregătească până în iunie noul program de austeritate, în schimbul deblocării de către UE şi FMI a ajutorului financiar în valoare totală de 240 miliarde de euro, pentru perioada 2010-2014.
Noul guvern condus de conservatorul Antonis Samaras vrea să îşi dovedească buna credinţă în faţa creditorilor instituţionali, după două scrutinuri parlamantare marcate de respingerea masivă a austerităţii.
Planul de austeritate în curs de elaborare va fi supus miercuri aprobării celor trei partide din coaliţia guvernamentală, conservatorii din Noua Democraţie, condus de Samaras, socialiştii din PASOK, conduşi de Evangelos Venizelos, şi stânga moderată, condusă de Fotis Kouvelis.
Programul va fi aplicat pe parcursul a doi ani, aşa cum au convenit liderii eleni şi reprezentanţii troicii, dar guvernul intenţionează în paralel să renegocieze cu partenerii internaţionali amânarea cu doi ani, până în 2016, a termenului până la care trebuie echilibrat bugetul, a spus sursa.
UE şi FMI nu au respins în totalitate o astfel de extindere, dar nu au promis încă nimic.
Potrivit acordului iniţial, scrie Mediafax, economiile de 11,5 miliarde de euro trebuie să provină din reducerea beneficiilor sociale şi prin reduceri ale cheltuielilor în sectorul public, prin eliminarea a 150.000 de locuri de muncă până în 2015.