Grecii
sunt aşteptaţi la vot duminică, în cadrul unui scrutin
legislativ anticipat, care se anunţă a fi extrem de strâns.
Potrivit analiştilor, există riscul ca niciun partid politic să nu
obţină majoritatea absolută. Premierul conservator Costas
Karamanlis va încerca să obţină un nou mandat. Popularitatea
partidului său a fost afectată de gravele incendii de pădure care
au devastat, luna trecută, jumătate din ţară. Rivalii
conservatorilor, socialiştii din cadrul Mişcării Socialiste
Panelene, PASOK, sunt siguri de victorie.
Sunt aşteptaţi să
participe la scrutin aproape 10 milioane de cetăţeni greci cu drept
de vot, dar se preconizează că prezenţa la urne va fi destul de
scăzută. Alegătorii din zonele afectate de incendii au anunţat
deja că vor boicota alegerile. La fel şi locuitorii din insulele
izolate ale Greciei. Unii dintre ei nu au permis aterizarea
elicopterelor care aduceau urnele de vot protestând astfel
pentru faptul că legăturile de comunicare între aceste insule
şi Grecia continentală sunt extrem de reduse.
Scrutinul anticipat de duminică a fost cerut de premierul conservator Costas Karamanlis, după 3 ani şi jumătate la putere. Liderul formaţiunii Noua Democraţie speră ca electoratul grec să îi asigure un nou mandat, care să îi permită continuarea reformelor economice. Planurile sale ar putea fi compromise însă de scăderea de popularitate, înregistrată după incendiile din august, soldate cu 65 de morţi. În plus, situaţia e complicată de refuzul liderului conservator de a forma orice fel de alianţă.
?Astăzi vor vorbi cetăţenii. Cu voturile lor, grecii vor alege cursul pe care vor să îl ia ţara lor în următorii ani. Respectăm voinţa cetăţenilor şi luăm parte la această zi mare pentru democraţie, cu un zâmbet şi cu încredere?, a declarat premierul grec, Costas Karamanlis.
La fel de încrezători în victorie sunt şi membrii opoziţiei socialiste, care a pierdut puterea acum 3 ani şi jumătate, în faţa conservatorilor. ?A venit o nouă zi pentru Grecia. Vom întoarce pagina împreună. Vom aduce grecilor demnitatea, şi vom readuce zâmbetul pe faţa oamenilor. Este o zi a optimismului pentru Grecia?, a spus liderul opoziţiei socialiste, George Papandreou.
Cele mai recente sondaje de opinie, date publicităţii înainte de 1 septembrie, sugerau că formaţiunea Noua Democraţie conducea în faţa socialiştilor din PASOK cu doar un procent, maxim două. Nici una dintre formaţiuni nu avea însă destule voturi pentru a forma singură guvernul. Peste 10% dintre greci erau indecişi, iar votul lor poate conta enorm acum. Costas Karamanlis l-a învins în alegerile din 2004 pe fiul fostului premier Andreas Papandreou. Pentru analişti, lupta dinastiilor este pasionantă. Sunt însă şi greci care ar vrea să se renunţe la acest sistem de două formaţiuni dominante.
De la venirea la putere a guvernului conservator, Grecia a înregistrat o creştere economică de peste 4%. Deficitul bugetar a scăzut sub pragul de 3% al Uniunii Europene, iar rata şomajului a ajuns de la 11,4% în 2004, la 7,7%, în august anul acesta.
Antena3.ro