Demonstraţia a pornit din faţa Universităţii din Atena. La proteste au luat parte peste cinci mii de oameni, nemulţumiţi de uciderea unui tânăr de către un poliţist şi de condiţiile grele de trai.
Deşi a început paşnic, totul s-a transformat rapid într-o confruntare cu forţele de ordine. Situaţia a degenerat după ce manifestanţii - elevi, profesori, dar şi părinţi - au ajuns în faţa clădirii Parlamentului. Jandarmii au intervenit în forţă, după ce un grup de tineri a încercat să treacă de cordonul de securitate şi să se apropie de clădire.
Protestatarii au incendiat tomberoane, dar şi mai multe maşini, iar poliţia a ripostat cu gaze lacrimogene.
Situaţia din Grecia a devenit şi mai tensionată după ce un licean a fost împuşcat, miercuri seară, cu o armă cu aer comprimat, chiar în apropierea şcolii în care învaţă. Adolescentul, fiul unui important lider sindical, se află în afara oricărui pericol, însă incidentul le-a amintit tuturor de tragedia din 6 decembrie.
Grecia a fost afectată şi de o grevă a unuia dintre cele mai importante sindicate. Aeroportul din Atena a fost blocat timp de câteva ore, după ce controlorii de trafic au întrerupt lucrul. Şi funcţionarii publici s-au alăturat mişcării de protest. Din cauza acestor incidente, tot mai mulţi analişti spun că singura şansă ca totul să revină la normal ar fi demisia guvernului, lucru respins categoric de premierul elen.
Antena 3