Grecia ar putea accepta denumirea "Macedonia de Nord" pentru a pune capăt disputei care datează de 19 ani cu fosta republică iugoslavă căreia îi neagă dreptul de a folosi numele de Macedonia, potrivit adjunctului ministrului grec de Externe, Dimitris Droutsas, relatează
AFP.
"Numele de ?Macedonia de Nord? figurează în cadrul unei astfel de soluţionări prevăzute" de Atena, a transmis Droutsas, într-un interviu.
În cazul în care premierul macedonean Nikola Gruevski "o respinge, va trebui să explice poporului său de ce îl privează de o perspectivă europeană", mai spune Droutsas, a cărui ţară se opune, în aşteptarea găsirii unei soluţii, integrării Macedoniei în NATO şi începerii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
"Grecia vrea o soluţie şi o soluţie rapid. Putem ajunge (la un acord), dar trebuie ca Skopje să dea dovadă de voinţă politică", spune Droutsas.
Atena reiterase că e de acord ca numele "să includă un element geografic", fără a se referi la numele Macedonia de Nord evocat în repetate rânduri de presa greacă.
Grecia a blocat din 1991 recunoaşterea internaţională a ţării cu care se învecinează sub numele de Macedonia, fiind de părere că aparţine patrimoniului său.
Antena3.ro