Antena 3 CNN Externe Grecia a plătit anticipat tranșa de 750 milioane de euro către FMI

Grecia a plătit anticipat tranșa de 750 milioane de euro către FMI

1 minut de citit Publicat la 19:24 11 Mai 2015 Modificat la 19:24 11 Mai 2015
grecia.jpg
foto: abcnews
Grecia a plătit luni o tranșă de 750 milioane de euro către Fondul Monetar Internațional, cu o zi înainte de scadență, au anunțat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, informează AGERPRES.

Rambursarea a atenuat îngrijorările creditorilor europeni, după ce o serie de oficiali eleni au sugerat săptămâna trecută că Grecia riscă să intre în incapacitate de plată.

Duminică, adjunctul directorului Departamentului pentru Europa al Fondului Monetar Internațional, Jorg Decressin, a recunoscut că instituția cu sediul la Washington și autoritățile de reglementare bancară din țările Europei de Sud-Est lucrează la o serie de planuri de rezervă pentru eventualitatea în care Grecia va intra în incapacitate de plată.

În cursul acestor discuții, FMI a cerut autorităților naționale de supervizare din domeniul bancar să se asigure că băncile grecești au suficiente active pe care să le poată schimba pentru finanțare de urgență de la băncile lor centrale, în cazul în care finanțarea de la băncile mamă din Grecia va fi oprită brusc și, de asemenea, că fondurile de garantare a depozitelor sunt la un nivel suficient.

Luni, 11 mai, este programată o reuniune a miniștrilor de Finanțe din zona euro, însă atât oficialii greci, cât și cei europeni, au declarat că nu se așteaptă să se ajungă la un acord final la această reuniune, acord care să permită deblocarea unei tranșe de 7,2 miliarde de euro din programul de asistență, bani de care Atena are mare nevoie.

Până acum, progresele realizate în cursul negocierilor dintre Grecia și creditorii internaționali (Fondul Monetar Internațional, zona euro și BCE) au fost modeste, din cauză că autoritățile de la Atena refuză să adopte măsurile de reducere a pensiilor și reformele de pe piața muncii cerute de creditori, care ar contraveni cu promisiunile făcute de acestea în perioada alegerilor.




×
Etichete: FMI transa platã
x close