Antena 3 CNN Externe Grecia a construit un ZID la frontiera cu Turcia

Grecia a construit un ZID la frontiera cu Turcia

<1 minut de citit Publicat la 12:00 17 Dec 2012 Modificat la 12:00 17 Dec 2012
Grecia a construit un ZID la frontiera cu Turcia
Grecia a finalizat construcţia unui zid de 12,5 km, de-a lungul frontierei terestre cu Turcia, pentru a încerca să diminueze trecerea frauduloasă a graniţei, transmite ANA.

Gardul de beton are aproape patru metri înălţime şi este prevăzut cu sârmă ghimpată, a fost ridicat în aproape un an de zile, iar costurile acestuia se ridică la peste trei milioane de euro.

Zidul se întinde între localităţile Kastanies şi Nea Vyssa, din apropierea oraşului Orestiada şi reprezintă o fâşie de pământ de la frontiera dintre cele două state.
Mare parte din această frontieră, de peste 200 de km, este una naturală, cele două ţări fiind despărţite de râul Evros (Meric, în turcă).

Noua construcţie va fi patrulată de vameşii greci împreună cu ofiţeri ai agenţiei de monitorizare a frontierelor UE, Frontex.

Ca măsură suplimentară, au fost montate 26 de bariere plutitoare în apele râului Evros, acest loc fiind considerat principalul punct de acces al imigranţilor ilegali în spaţiul Uniunii Europene.

Conform unor statistici ale UE, peste 80% din imigranţii ilegali pătrund în spaţiul Uniunii trecând fraudulos frontiera dintre Grecia şi Turcia. Anul trecut, peste 100.000 de persoane au fost arestate în timp ce încercau să travereseze această graniţă.

×
Etichete: Grecia
x close