Cel puţin 9 oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi 32 au fost răniţi în urma unui accident de circulaţie grav în nordul Californiei.
Un autocar plin cu elevi de liceu a fost lovit de un camion al cărui şofer pierduse controlul volanului. Răniţii au fost transportaţi de urgenţă la cel mai apropiat spital.
Adolescenţii se îndreptau către o universitate pentru a-i vizita campusul şi se aflau în apropierea oraşului Sacramento atunci când accidentul a avut loc.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a afla cauzele exacte ale accidentului.