Preşedintele Partidului European Liberal Democrat şi al Reformei (ELDR), Graham Watson, susţine că într-o democraţie veritabilă toate partidele ar trebui să încurajeze oamenii să-şi îndeplinească obligaţiile civice şi să participe la referendumuri, potrivit unei declaraţii de presă remisă
Agerpres de PNL.
Graham Watson declară, cu privire la decizia PDL de a boicota referendumul din 29 iulie, că "într-o democraţie veritabilă, partidele politice ar trebui întotdeauna, fără excepţie, să încurajeze oamenii să-şi îndeplinească obligaţiile civice, participând la referendumuri".
"Din moment ce preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi preşedintele suspendat al României, Traian Băsescu, au insistat pe necesitatea existenţei unui cvorum de participare de 50% plus 1 pentru validarea referendumului, fapt care depăşeşte practicile democratice obişnuite, cât şi recomandările Consiliului Europei, ar trebui, de asemenea, să-i îndemne pe cetăţeni să-şi exprime opţiunea, participând şi votând la referendum. Dacă preşedintele Comisiei Europene şi preşedintele suspendat nu o fac, mă întreb ce fel de democraţi sunt ei?", se arată în sursa citată.