Rusia
ar putea să folosească arma energetică împotriva Europei.
Avertismentul a fost lansat, chiar de premierul britanic Gordon
Brown, în ziarul The Observer. Gordon
Brown a avertizat că nu
trebuie să i se permită Rusiei să supună Europa unei „strangulări
energetice”. În opinia sa, şi NATO ar trebui să ia măsuri
şi să reexamineze relaţiile sale cu Moscova după intervenţia
rusă din Georgia.
„Fără o acţiune urgentă, noi riscăm
să mergem ca somnambulii spre o dependenţă energetică faţă de
parteneri mai puţin stabili sau de încredere”, a avertizat
Brown. Premierul britanic le-a mai transmis ruşilor că trebuie să
se conformeze regulilor dacă vor să se bucure de beneficiile unor
organisme ca Grupul celor Opt sau Organizaţia Mondială a
Comerţului.
Brown a mai spus că a discutat la telefon cu
preşedintele rus Dmitri Medvedev şi că i-a spus să se aştepte la
o reacţie fermă la întâlnirea liderilor europeni de
luni asupra crizei din Georgia. În cadrul summitul extraordinar
care va avea loc la Bruxelles, liderii europeni vor lua poziţie faţă
de intervenţia militară a Rusiei în Georgia şi faţă de
decizia Moscovei de a recunoaşte Osetia de Sud şi Abhazia ca state
independente.
Antena 3