Antena 3 CNN Externe Google si revista Life fac publică una dintre cele mai mari colecţii de fotografii

Google si revista Life fac publică una dintre cele mai mari colecţii de fotografii

1 minut de citit Publicat la 12:34 19 Noi 2008 Modificat la 12:34 19 Noi 2008
Google si revista Life fac publică una dintre cele mai mari colecţii de fotografii
Una dintre cele mai mari colecţii de fotografii din lume, ce se întinde de la 1750 până la cele mai importante momente ale secolului 20 şi 21 a fost făcută publică online.
Cea mai mare parte din aceasta aparţine revistei Life. Circa 10 milioane de imagini vor fi valabile pe motorul de căutare google, de la Marilyn Monroe şi JFK la Barack Obama şi Hillary Clinton sau Papa Ioan Paul al II-lea. Aproximativ 97% din aceste fotografii nu au mai fpst văzute niciodată.
Astfel, Google a anunţat că a ajuns la o înţelegere cu Life pentru a le pune fotografiile online. La acestea se adaugă elemente din alte arhive, multe din ele adunate de fostul editor al revistei Time, Henry Luce.
Colecţia include întreaga activitate a unor fotografi celebri ai revistei Life, dar şi celebrul film al lui Zapruder cu asasinarea lui Kennedy. Circa 20% din aceste colecţii au intrat online marţi.
Dawn Bridges, reprezentatnt al Time, arăta că arhiva acestei reviste va fi disponibilă în primul trimestru al anului viitor, iar aceasta va include şi mii de fotografii de la inaugurarea preşedintelui american, pe 20 ianuarie. Revista Life nu mai apare pe hârtie, dar poate fi accesată pe net, la Life.com, iar acum milioane de imagini au fost scanate şi puse la dispoziţie pe Google Image Search.
Antena3.ro

×
Etichete: Google
x close