Iranul a avertizat recent Turcia împotriva oricărui atac pe teritoriul sirian, afirmând că Teheranul va riposta "dur" pentru a veni în ajutorul aliatului său, a transmis luni al-Watan, cotidian apropiat puterii de la Damasc, relatează AFP.
"Turcia a primit în cursul ultimelor ore avertizări foarte ferme şi mesajul următor: ?aveţi grijă dacă schimbaţi regulile jocului?", a transmis cotidianul, citând un diplomat arab neidentificat.
"Ankara se pregăteşte, alături de Statele Unite, să intervină cu forţe militare în problema siriană folosindu-se de dosarul kurd ca un pretext, însă Iranul a pus capăt viselor turceşti", scrie al-Watan.
Republica islamică a informat Ankara că va "riposta foarte dur împotriva oricărei agresiuni în interiorul teritoriului sirian şi că Iranul va reactiva (la nevoie) acordul de apărare comună semnat cu Siria", scrie al-Watan.
Este vorba de un "răspuns clar la ultimele ameninţări ale premierului turc", conform diplomatului. Recep Tayyip Erdogan a acuzat la 26 iulie Damascul că a "înmânat" mai multe zone din nordul Siriei grupării PKK şi a prevenit că Ankara şi-ar putea exercita dreptul de a îi urmări în Siria pe aceşti rebeli kurzi ai Turciei.