Germanul de origine română care şi-a omorât soţia şi copilul s-a spânzurat. Cadavrul lui a fost descoperit în oraşul în care a comis cele două crime. Poliţiştii spun că, lângă trupul neînsufleţit a fost găsită o scrisoare, adresată unei fiice pe care el o avea dintr-o căsătorie anteriară. Asasinul o anunţa pe fată că s-a hotărât să se sinucidă.
Cadavrul lui Franz Muller a fost găsit într-o magazie dărăpănată din Rosenheim. Criminalul hăituit de poliţie s-a spânzurat. Îngrijitorului i-a atras atenţia mirosul pestilenţial din jurul magaziei.
Poliţiştii au venit împreună cu medicii legişti. La acel moment, nimeni nu ştia cine este bărbatul care îşi pusese capăt zilelor. Tot ce se putea spune era că acesta se spânzurase acum câteva zile, pentru că trupul era în stare avansată de descompunere.
S-a trecut imediat la identificarea cadavrului. Iar amprentele digitale au arătat că sinucigaşul era chiar Franz Muller, unul dintre cei mai periculoşi criminali din Germania.
Acum trei săptămâni, Franz Muller şi-a omorât soţia în bătaie şi şi-a spânzurat copilul în vârstă de trei ani. De atunci nu s-a mai auzit nimic de el.
Observator