Arhitectul Rainer Mielke este un pionier al convertirii vechilor adăposturi în spaţii utile şi primitoare. El însuşi trăieşte într-un apartament amenajat într-o asemenea cazemată, în care vecinii săi mai bătrâni îşi amintesc că se ascundeau de raidurile aeriene, în al doilea război mondial.
Pentru a cumpăra adăpostul, arhitectul s-a rugat şase ani de autorităţi, care considerau că doar un trăznit poate dori să locuiască acolo. Acum lucrurile s-au schimbat: statul chiar se străduieşte să vândă adăposturile cu care oricum n-are ce face.
Pe lângă locuinţe, adăposturile pot căpăta tot felul de funcţiuni, unele neaşteptate, cum sunt sălile de muzică, bine izolate fonic.
Vânzarea adăposturilor a provocat şi critici, deoarece multe au fost construite prin muncă forţată. Un istoric amenajează, acum, un muzeu dedicat victimelor nazismului într-unul din cele mai mari adăposturi, lung de peste 400 de metri şi înalt de 33. < ultimele cadre >
