Potrivit presei germane, această reţea ar fi încercat să intre în contact cu Beate Zschape, o femeie în vârstă de 38 de ani care va fi judecată săptămâna viitoare pentru că a participat la asasinarea a opt persoane turce sau de origine turcă, a unui grec şi a unei poliţiste de către o grupare teroristă de extremă dreapta, Clandestinitatea Naţional-Socialistă (NSU).
Anchetatorii suspectează că mai mulţi deţinuţi aflaţi în închisori din landul Hesse, vestul ţării, au încercat să intre în contact cu deţinuţi din alte landuri.
„Sunt nevoit să presupun că această comunicare a trecut limitele landului", a recunoscut, joi, ministrul Justiţiei din Hesse, Jorg-Uwe Hahn.
Un anumit număr de închisori, din toate landurile practic, şi miniştri ai Justiţiei de toate culorile politice au fost solicitaţi să stabilească în mod exact amploarea acestei reţele şi să îi pună capăt, a mai precizat oficialul.
Presa germane scrie că reţeaua utiliza curieri şi anunţuri de mică publicitate publicate în reviste, folosindu-se de coduri neonaziste şi simboluri pentru a stabili contactul cu alţi activişti.
Zeci de deţinuţi din cel puţin trei închisori sunt implicaţi în aceste schimburi, potrivit anchetatorilor.
Ei caută să colecteze fonduri pentru deţinuţi din cadrul mişcării de extremă dreapta şi familiile lor, dar şi să recruteze noi adepţi.