Der Spiegel scrie că cel de-al treilea pachet de finanţare externă pentru Grecia, cu o valoare de 10-20 miliarde euro, ar urma să fie aprobat înaintea alegerilor din luna mai pentru Parlamentul European.
Publicaţia germană citează un document intern al ministerului Finanţelor de la Berlin.
Printre căile de acţiune descrise în document se numără o nouă restructurare a datoriei de stat a Greciei, care ar afecta de această dată în principal creditorii din sectorul public, sau o linie suplimentară de finanţare cu resurse limitate, de la fondul de urgenţă al UE.
Programul ar putea avea o valoare de 10-20 miliarde euro şi ar fi condiţionat de angajamente din partea guvernului de la Atena în zona reformelor structurale, potrivit Der Spiegel.
Grecia a încheiat în ultimii patru ani două acorduri de finanţare externă cu partenerii din zona euro şi FMI, cu o valoare totală de 240 miliarde euro, angajându-se în schimb la reducerea cheltuielilor publice şi reforme structurale.