Discuţiile dintre Germania şi Turcia sunt tensionate după tentativa de lovitură de stat şi epurările efectuate de autorităţi în urma puciului eşuat, a declarat joi ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, citat de Reuters.
Steinmeier a declarat la Stralsund, în nordul Germaniei, că nu există "nicio bază" pentru discuţii în acest moment, dată fiind percepţia Turciei că Germania nu a luat în serios tentativa de lovitură de stat şi preocupările Germaniei în privinţa arestărilor şi concedierilor în masă care au urmat după puciul eşuat.
El a mai spus că reinstituirea pedepsei cu moartea în Turcia ar împiedica intrarea acestui stat în UE, dar a avertizat împotriva sistării premature a negocierilor de aderare cu Ankara.
O astfel de decizie ar elimina orice pârghie pe care o deţin europenii în privinţa soartei miilor de oameni de oameni care au fost arestaţi în Turcia, a mai spus şeful diplomaţiei germane