„Decizia este rezultatul discuţiilor pe care le-am avut cu partenerii noştri în urma atacului terorist din staţiunea bulgară Burgas", a explicat Ministerul german de Externe.
Marea Britanie a cerut Uniunii Europene să introducă aripa militară a organizaţiei şiite libaneze Hezbollah pe lista entităţilor teroriste, argumentând că militanţi ai mişcării islamiste sunt implicaţi în comiterea atentatului antiisraelian din Bulgaria.
Propunerea Marii Britanii va fi discutată în luna iunie, decizia finală având nevoie de unanimitatea statelor membre UE.
Israelul şi Bulgaria au acuzat mişcarea şiită libaneză Hezbollah de comiterea atentatului antiisraelian de la Burgas, soldat cu şase morţi, în iulie 2012.
Statele Unite consideră deja Hezbollah ca fiind organizaţie teroristă, în Europa doar Olanda catalogând gruparea libaneză drept entitate teroristă.