BCE a anunţat la începutul lunii august că este dispusă să intervină dacă va fi nevoie prin măsuri excepţionale anticriză, care vor consta în principal în achiziţii de obligaţiuni suverane direct de pe piaţă.
"BCE poate efectua operaţiuni pe piaţa de obligaţiuni, într-o manieră adeccvată, pentru atingerea obiectivului său", a declarat preşedintele BCE Mario Draghi, în încercarea de a convinge că instituţia pe care o conduce nu va lăsa ca randamentele obţigaţiunilor unor state ca Spania şi Italia să urce la niveluri care să le pună în pericol finanţarea.
"O astfel de politică este pentru mine aproape similară cu o finanţare a statelor prin tipărirea de bani", a afirmat Weidmann într-un interviu acordat publicaţiei germane Siegel care va apărea luni.
El a spus că în democraţie trebuie ca parlamentele şi nu băncile centrale să intervină pentru partajarea riscurilor.
BCE dispune deja de un instrument care îi permite să cumpere obligaţiuni publice de pe piaţa secundară, dar nu a mai făcut acest lucru de mai multe luni.