Grecia cere Germaniei sume importante de bani, ca urmare a daunelor suferite de statul elen în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi a creditelor din acea perioadă pe care nemţii au uitat să le achite, scrie presstv.ir.
Potrivit unui raport publicat în New York Times, în 5 octombrie, o comisie parlamentară elenă a arătat, într-un document de 80 de pagini, că regimul de la Berlin este dator Greciei pentru daune suferite în timpul războiului.
Totodată, în documentul comisiei este precizat că valoarea împrumuturilor luate de Berlin de la Atena, între anii 1942 şi 1944, este de 54 miliarde de euro.
Cercetarea are la bază 761 de volume de material de arhivă, ce includ documente, acorduri, decizii judecătoreşti şi texte juridice.
Premierul elen, Antonis Samaras, a declarat că a înmânat documentul Consiliului juridic, pentru a lua o decizie în acest caz.
Regimul de la Atena nu a publicat încă o sumă oficială estimată ca fiind datoria Germaniei către acest stat, însă există surse care susţin că Germania le-ar datora grecilor aproximativ 220 de miliarde de dolari (162 de miliarde de euro).
În aprilie, cotidianul german Der Spiegel a relatat că Germania îi datorează Greciei suma de 108 miliarde de euro, pentru reconstrucţiile din urma celui de-al Doilea Război Mondial, şi 54 de miliarde de euro, valoarea totală a împrumuturilor luate în perioada 1942 - 1944.
În iulie, ministrul german de finanţe, Wolfgang Schauble, declara că ţara sa "trebuie să examineze cu exactitate ce s-a întâmplat în Grecia".