Antena 3 CNN Externe Germania, de neclintit în faţa Rusiei. Declaraţia făcută aseară de Merkel care îl pune pe gânduri pe Vladimir Putin

Germania, de neclintit în faţa Rusiei. Declaraţia făcută aseară de Merkel care îl pune pe gânduri pe Vladimir Putin

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 09:18 26 Noi 2014 Modificat la 09:18 26 Noi 2014
GERMANY_ELECTION_MERKEL_169.jpg
Sursa foto: www.winnipegfreepress.com
Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, consideră că nu a sosit încă timpul pentru anularea sancțiunilor împotriva Rusiei, informează agenția de presă TASS.

'Ele (sancțiunile) sunt inevitabile, atât timp cât Rusia nu depune sau depune prea puține eforturi pentru depășirea crizei', a declarat Merkel, într-un discurs susținut marți la congresul afacerilor de familie din UE, organizat la Berlin.

'Lucrăm continuu asupra unei soluționări diplomatice a acestei crizei, în timpul căreia, din păcate, continuă să aibă loc încălcări ale integrității teritoriale a Ucrainei', a subliniat cancelarul german.

Merkel a recunoscut că sancțiunile au repercusiuni negative și asupra economiei europene, și asupra economiei germane.

Ca urmare a crizei din Ucraina, UE a adoptat o serie de sancțiuni la adresa unor oficiali și companii din Rusia. Există însă voci în cadrul UE, printre care și președintele ceh Milos Zeman, care consideră că sancțiunile împotriva Rusiei sunt o eroare.

×
x close