Curtea
Constituţională din Germania are de judecat o dispută legată de
orarul magazinelor. Bisericile catolică şi protestantă din Berlin
afirmă că deschiderea magazinelor în zilele de duminică este
contrară Constituţiei, mai ales în perioada dinaintea
Crăciunului. Până nu de mult, în Germania, nici un
magazin nu era deschis duminica. Autorităţile regionale au acum
dreptul să stabilească orarul prăvăliilor.
Primăria din Berlin
s-a arătat cea mai generoasă: magazinele pot fi deschise zece
duminici pe an. Între acestea se numără toate cele patru
duminici din Advent, perioada care precede Crăciunul în
tradiţia catolică şi protestantă. Cumpărătorii nu par să vadă
nimic scandalos în noua legislaţie iar negustorii sunt,
evident, foarte mulţumiţi.
?Cred că Berlinul este un oraş
cosmopolit, iar oamenii trebuie să se poarte ca în
străinătate. Deci sunt pentru deschiderea magazinelor duminica, la
fel ca în toate celelalte oraşe cosmopolite?, declara un
cumpărător.
Clericii au sesizat, însă, Curtea
Constituţională, deoarece pentru ei duminicile sunt în primul
rând sărbători religioase, mai ales în Advent.
?Este
vremea când omul trebuie să stea acasă, să aprindă o
lumânare şi să se gândească la el însuşi, la
Dumnezeu şi la lume. Toate acestea se vor pierde dacă, din cauza
stresului cumpărăturilor, duminica devine o zi de lucru ca toate
celelalte?, declara preşedintele Bisericii Evanghelice din Berlin,
Ulrich Seeleman. Celelalte landuri germane, mai prudente, permit
deschiderea magazinelor doar în patru duminici pe an, dintre
care una singură în timpul Adventului.
Antena 3