Ministerul de Finanţe de la Berlin analizează un program de răscumpărare de obligaţiuni cu bani de la fondul zonei euro ca posibilă cale de reducere a îndatorării Greciei, scrie revista germană Der Spiegel, citată de New York Times.
Guvernul elen s-ar putea împrumuta de la fondul de urgenţă al zonei euro pentru a-şi cumpăra obligaţiunile de pe piaţa fianciară internaţională, unde sunt tranzacţionate în prezent la circa 25% din valoarea nominală.
Grecia ar putea să cumpere cu 10 milioane de euro obligaţiuni cu valoare nominală de 40 de milioane de euro, reducând astfel îndatorarea ţării.
Pentru un astfel de program ar fi necesare discuţii cu investitorii care deţin obligaţiuni ale statului elen, pentru a vedea dacă ar fi dispuşi să accepte un preţ mai mic.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe a refuzat să comenteze, afirmând că Berlinul aşteaptă un raport al reprezentanţilor creditorilor internaţionali, FMI, UE, BCE, referitor la respectarea condiţiilor pentru ajutor extern de către Grecia.