Un
incendiu a izbucnit, marţi după-amiază, în clădirea
Filarmonicii din Berlin, chiar în timpul unor repetiţii cu
public. În jur de 170 de pompieri în 30 de autospeciale
s-au mobilizat pentru a salva una dintre icoanele culturale ale
oraşului. Echipajele de intervenţie au reuşit să evacueze la timp
persoanele aflate în clădire şi nimeni nu a fost rănit.
Focul
a izbucnit chiar deasupra sălii principale de concerte, care are
2.500 de locuri. Nu se cunosc deocamdată cauzele producerii
incendiului. O anchetă a fost deschisă în acest caz.
Autorităţile au anunţat şi că instrumentele muzicale ale
orchestrei au fost de asemenea salvate.
Antena3.ro