Autorităţile au negat şi ipoteza conform căreia poliţia a limitat transportul public către capitală pentru a-i împiedica pe protestatari să se alăture mulţimii.
O delegaţie a Uniunii Europene a fost trimisă pentru a evalua situaţia din Georgia. ?Aceste incidente ne arată că există probleme în Georgia care trebuie analizate şi discutate într-un mod deschis şi transparent şi care să includă toată societatea gerogiană?, spune Peter Semneby, trimisul special al Uniunii Europene în zona Caucazului de Sud.
Peste 50 de mii de protestatari s-au adunat în capitala georgiană Tibilisi pentru a cere demisia preşedintelui Mihail Saakaşvili. Războiul cu Rusia din august anul trecut, când Moscova a zdrobit atacul georgian asupra autoproclamatei republici separatiste Osetia de Sud, a dat şi mai mult curaj criticilor.
Liderii opoziţiei spun că Saakaşvili, în vârstă de 41 de ani, a făcut prea multe greşeli pentru a mai conduce ţara până în 2013. Protestatarii speră că demonstraţiile zilnice îl vor determina pe preşedinte să renunţe la funcţie.
Analiştii cred că tensiunile actuale ar putea conduce la confruntări între manifestanţi şi forţele poliţiei. Cu toate acestea, premierul ţării a promis că forţele de ordine vor încerca să evite violenţele.
Antena 3