Antena 3 CNN Externe George W. Bush şi-a publicat memoriile: Recunoaşte că a ordonat torturarea liderilor Al Qaeda

George W. Bush şi-a publicat memoriile: Recunoaşte că a ordonat torturarea liderilor Al Qaeda

1 minut de citit Publicat la 11:58 10 Noi 2010 Modificat la 11:58 10 Noi 2010
George W. Bush şi-a publicat memoriile: Recunoaşte că a ordonat torturarea liderilor Al Qaeda
Foto: Agerpres
Fostul preşedinte american George W. Bush revine în centrul atenţiei odată cu publicarea memoriilor sale. Bush spune că nu regretă nicio decizie luată ca preşedinte, nici măcar pe cele mai controversate, cum a fost ordinul de a-i tortura pe liderii capturaţi ai reţelei al-Qaida. Apărătorii drepturilor omului consideră, însă, că memoriile l-ar putea aduce pe Bush în faţa justiţiei.

Cum era de aşteptat, Bush continuă să susţină că intervenţia armată în Irak a fost justificată, chiar dacă Saddam Hussein nu avea, de fapt, arme de distrugere în masă. Fostul preşedinte dezvăluie că le-a cerut generalilor să pregătească bombardarea instalaţiilor nucleare din Iran, dar până la urmă a renunţat la proiect. El recunoaşte că a ordonat personal folosirea "tehnicilor dure de interogare" asupra unor lideri terorişti cum este Khalid Şeic Mohamed, "creierul" atacului de la 11 septembrie.

Bush consideră că asemenea tehnici, calificate de mulţi drept tortură, se justifică dacă ajută la salvarea unor vieţi omeneşti. Nu toţi experţii sunt de aceeaşi părere.

George W. Bush şi-a lansat cartea la o librărie din statul său, Texas, unde a dat şi autografe, spre bucuria admiratorilor săi.

În acelaşi timp, câţiva protestatari au cerut arestarea fostului preşedinte, pentru tortură. Organizaţia Amnesty International a cerut, şi ea, administraţiei Obama să-l ancheteze pe Bush pentru tortură, pe baza dezvăluirilor din propria sa carte.
 

×
x close