Cu acel prilej, preşedintele Bush a fost cel care a făcut o excepţie de la protocol - înaintea ceremoniei oficiale de bun venit la Casa Albă, preşedintele, soţia şi fiica sa, Jenna, l-au primit pe Papă la sosirea la baza aeriană Saint Andrews.
Autorităţile de la Vatican au luat măsuri de securitate fără precedent cu ocazia vizitei preşedintelui american. Forţe suplimentare de poliţie au fost mobilizate pe străzi. Vizita preşedintelui american face parte dintr-un turneu de o săptămână efectuat în Europa. Un turneu de adio, aşa cum l-a numit presa, care a inclus întrevederi cu principalii aliaţi transatlantici ai Statelor Unite. Bush a participat la summit-ul Uniunea Europeană - S.U.A., din Slovenia, iar apoi a plecat în Germania, unde s-a întâlnit cu Angela Merkel. A urmat vizita în Italia, unde Bush s-a întâlnit cu preşedintele Giorgio Napolitano şi cu premierul Silvio Berlusconi. Următoarea oprire este Franţa.
Antena 3