Preşedintele
american George W. Bush se va întâlni, luni, cu
preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas. Întâlnirea
are loc la câteva zile după turneul în Orientul Apropiat
al secretarului de stat Condoleezza Rice, care n-a putut decât
să constate divergenţele persistente între Israel şi
palestinieni.
Vizita
secretarului de stat a pregătit conferinţa internaţională de pace
între Israel şi palestinieni, pe care Statele Unite doresc s-o
organizeze în noiembrie. Preşedintele Abbas speră că
relansarea procesului de pace va da rezultate foarte curând,
dar Condoleezza Rice a fost mai prudentă în previziuni.
Într-un
gest de bunăvoinţă, premierul Olmert a anunţat că Israelul va
elibera în curând alţi deţinuţi palestinieni. Pe de
altă parte, armata israeliană îşi continuă incursiunile în
teritoriile palestiniene. Joi, trei palestinieni au fost ucişi în
Fâşia Gaza, controlată de Hamas.
Printre
victime se numără un adolescent de 16 ani strivit de un buldozer al
armatei. În Cisiordania, soldaţii israelieni au tras gloanţe
de cauciuc pentru a dispersa un miting de protest într-o tabără
de refugiaţi. Soldaţii acţionează de trei zile în incita
taberei, iar palestinienii îi acuză că-i folosesc ca „scuturi
umane” şi împiedică aprovizionarea cu apă şi alimente.
Antena
3