Preşedintele
american George W. Bush a încercat să-l convingă pe Tony
Blair să rămână la putere până la încheierea
mandatului său la Casa Albă pentru ca amândoi să se retragă
în acelaşi timp, relatează ?The Sun?. ?Tony a avut un
parcurs grozav şi istoria îl va judeca cu bunăvoinţă. Este
un om foarte talentat pentru care am foarte mult respect. I-am spus
cu egoism: Sper să rămâi până la terminarea mandatului
meu!. Însă Tony a fost foarte elegant în discuţiile cu
mine în legătură cu Gordon Brown?, a declarat preşedintele
într-un interviu acordat tabloidului britanic.
Bush chiar a
glumit despre noul premier: ?Gordon a venit aici şi nu a avut
deloc imaginea unui scoţian aspru! A fost relaxat. A fost o
întâlnire bună?. Despre Blair, liderul de la Casa
Albă, a avut numai cuvinte de laudă, evocând în special
abilitatea lui deosebită de a comunica. ?Tony e priceput, aş fi
vrut să fiu şi eu aşa. Îmi doresc să fi fost un orator mai
bun. El chiar poate... poate să vorbească. A rostit nişte
discursuri foarte bune aici pe pământ american?, a explicat
el.
?În legătură cu presiunea la care a fost supus acasă
în legătură cu războiul din Irak, l-am întrebat despre
asta, am încercat să-l susţin ca pe un prieten.... Cum te mai
descurci? Dar adevărul este că fiecare persoană îşi duce
povara sa.
Am auzit că este poreclit pudelul lui Bush. Înseamnă
mai mult decât atât. Acesta este doar zgomotul de fundal,
o distragere de la lucrurile importante. Muncim împreună să
obţinem pacea globală în faţa unui pericol enorm. Aceste
vorbe sunt ridicole şi aşa le tratez. Cumva, relaţia noastră a
fost percepută ceva de genul că Bush îi spune lui Blair
?Sări?, iar Blair întreabă ?Cât de sus??. Dar
nu aşa merg lucrurile. Este o relaţie în care spunem că vom
sări împreună?, a mai afirmat liderul american. Acestea
sunt primele opinii ale lui Bush despre Blair care ajung să fie
cunoscute de public.
The Sun a publicat, de asemenea, o serie de
aprecieri făcute de diferite personalităţi din lumea întreagă,
printre care Bill Clinton, Bob Geldof şi Bono. Bill Clinton a vorbit
cu afecţiune despre relaţia sa cu Tony Blair. ?L-am dus odată să
jucăm golf pe un teren din Chequers. Nu cred că mai jucase până
atunci. I-am arătat cum să ţină crosa şi cum să lovească. S-a
descurcat foarte bine! Nu era suficient că era mai tânăr ca
mine şi putea să-şi treacă legile prin Parlament, acum era mai
bun şi la golf. Şi nu m-a lăsat niciodată să uit asta?, a
povestit fostul preşedinte.
Totodată, The Sun nu a ezitat să
publice şi anecdote legate de Blair. Un fost consilier al său,
Anthony Giddens a povestit că
în timpul unei petreceri în
Olanda, o femeie inteligentă, între vârste, s-a apropiat
de premier şi s-a prezentat drept Beatrice. ?Tony a spus: Bună
Beatrice. Ce mai faci?. Femeia a replicat ?Eu sunt Regina (Beatrix
a Olandei)?, potrivit fostului consilier.
Rompres