Frederick Dove, autorul articolului de pe BBC, avea cinci luni în noiembrie 1961, când familia lui nu înţelegea de ce copilul lor, de altfel sănătos, s-a născut cu braţe scurte, palme răsucite şi fără degetele mari. La sfârşitul acelei luni aveau să afle adevărul.
Un medicament care a provocat mai multă durere decât a alinat
După ce un cotidian german a scris că talidomida era probabil cauza "epidemiei" misterioase de nou-născuţi cu malformaţii din Germania, începând cu 1958, producătorul medicamentului, Chemie Gruenenthal, a cedat presiunii şi pe 26 noiembrie a retras toate produsele care conţineau talidomida şi care se eliberau fără reţetă. Câteva zile mai târziu, licenţiatul britanic pentru talidomida, Distillers, a urmat exemplul în regat, dar răul era deja făcut. Talidomida era un sedativ folosit de multe femei în primele săptămâni ale sarcinii pentru a combate greţurile, nefiind ştiut că efectele asupra copiilor nenăscuţi aveau să fie teratogene sau "născătoare de monştri", spune Dove.
Membrele au fost principalele părţi ale corpului afectate, dar în unele cazuri au existat şi malformaţii în zona ochilor, urechilor sau organelor interne. Nimeni nu cunoaşte câte sarcini au fost pierdute din cauza medicamentului, dar se estimează că doar în Germania 10.000 de nou-născuţi au fost afectaţi de talidomida. Mulţi dintre aceştia nu au supravieţuit mult timp. În prezent, mai puţin de 6.000 de persoane sunt în viaţă în cele aproape 50 de ţări afectate, printre care se mai numără Canada, Japonia, Suedia, Australia sau chiar Spania, unde guvernul a recunoscut abia recent că medicamentul a fost distribuit şi acolo.
După 1961, medicamentul nu a dispărut, cercetătorii descoperind că acesta este eficient în tratarea anumitor boli severe sau posibil letale, cum ar fi mielomul multiplu, lepra, lupusul şi complicaţiile SIDA. Din păcate, în Brazilia, unde medicamentul a fost folosit la scară largă pentru a trata simptomele de lepră, există acum o nouă, mai tânără, generaţie de 800 de supravieţuitori ai talidomidei.
Legătura cu regimul nazist, o posibilă veste bună
La fel cum efectul medicamentului pare aleatoriu, la fel au fost şi compensaţiile primite. În ultimii ani, supravieţuitorii din Marea Britanie au câştigat din partea guvernului sau a companiei succesoare a Distillers compensaţii în valoare de aproximativ 40.000 de lire sterline pe an. Dar în alte locuri, supravieţuitorii încă nu primesc nimic sau prea puţin. În Germania plafonul este de maxim 12.000 de lire sterline pe an, iar la nivel mondial aproape jumătate din supravieţuitori primesc mai puţin de atât, iar această sumă nu acoperă strictul necesar al celor cu multiple malformaţii. Mulţi dintre aceştia nu au venituri independente şi necesită îngrijire constantă.
Acest lucru s-ar putea schimba dramatic dacă sunt găsite dovezi că nu Chemie Gruenenthal a descoperit talidomida, aşa cum s-a susţinut tot timpul, ci oamenii de ştiinţă care lucrau pentru regimul nazist.
Gruenenthal a patentat talidomida la mijlocul anilor '50, dar investigaţiile din ultimii doi ani au confirmat că numele mărcii germane - Contergan - era deţinut de o companie farmaceutică din Franţa, Rhone-Poulenc, la începutul anilor '40, când se afla sub control nazist.
Devine de asemenea evident că Gruenenthal făcea parte dintr-o reţea postbelică de oameni de ştiinţă şi de afaceri care au avut roluri cheie în timpul erei naziste. Imediat după război, de exemplu, Gruenenthal l-a angajat ca cercetător-şef pe Dr Heinrich Mueckter, care era căutat în Polonia pentru crime de război, după ce a efectuat experimente mortale în lagăre. "Gruenenthal lucrând cu cineva precum Dr Mueckter este un element important pe care trebuie să îl subliniem în scandalul talidomidei", a declarat Gernot Stracke, purtător de cuvânt al supravieţuitorilor din Germania.
Bătrâneţea complică soarta supravieţuitorilor
Pentru supravieţuitori, zecile de ani în care au făcut faţă cu membrele chircite, deformate sau lipsă au uzat într-o mai mare măsură muşchii sănătoşi, garantându-le acestora un mediu pentru dureri cronice sau artrite premature. Mulţi din cei care au reuşit să lucreze au fost deja forţaţi să se pensioneze înainte de termen, în timp ce alţii care obişnuiau să beneficieze de ajutorul zilnic al părinţilor nu mai pot face acest lucru.
În fiecare an, supravieţuitorii devin tot mai dependenţi de alte persoane, de ajutoare sociale sau de acte caritabile. "De aceea, pe 26 noiembrie - după 50 de ani - noi, supravieţuitorii din Germania, vom mărşălui, vom merge legănat, vom şchiopăta sau ne vom deplasa în scaune cu rotile de la Poarta Brandenburg până la Cancelaria Federală din Berlin. Să sărbătorim că suntem în viaţă şi să îi comemorăm pe cei care nu au trăit", a declarat Frederick Dove.
