Evenimentul vine în urma a două evoluții majore: vizita președintelui chinez la Moscova și semnele tot mai numeroase că Ucraina va lansa o contraofensivă.
Iminența contraofensivei a fost confirmată inclusiv de factori militari de decizie de la Kiev.
SUA au comunicat, după vizita lui Xi Jinping, că regimul de la Beijing "nu a trecut linia" în ceea ce privește furnizarea de arme pentru războiul lui Putin în Ucraina.
O consecință este că președintele rus trebuie să se bazeze pe alte resurse pentru a susține campania militară din Ucraina.
"În prezent, armata rusă nu are niciun fel de moment bun: nici ca acțiune militară, nici ca înzestrare, nici ca perspectivă. Dacă forțele Wagner se retrag din Bahmut, așa cum amenință de vreo două-trei zile, lucrurile se complică.
Vedem că, din punctul de vedere al Chinei, rezultatul negocierilor în această sferă militară satisface dorința lui Putin. Așa că (Putin) va trebui să găsească alte soluții, dacă nu vrea să plece bătut, din punct de vedere militar, din Ucraina în următoarele trei-patru săptămâni.
Generalul (r) Cristian Barbu: "Ucraina are o forță considerabilă"
Nu este o exagerare. Ucraina strânge în prezent o forță militară considerabilă. Sigur, nu au primit tot ajutorul din partea Occidentului, dar are o forță considerabilă în acest moment, inclusiv pe seama faptului că rușii sunt destul de slabi.
Ați văzut că generalii ucraineni au sesizat acest lucru pe baza informațiilor primite de la englezi și de la americani", a spus, la Antena 3 CNN, generalul (r) Cristian Barbu.
Conflictul din Ucraina se va încheia la masa negocierilor iar acest deznodământ este subliniat și de oficialii de la Kiev.
Diferă, bineînțeles, perspectiva fiecăreia dintre părți cu privire la momentul și condițiile necesare pentru ca discuțiile să aibă loc.
Ucrainenii au spus, în mod repetat, prin președintele Zelenski, dar și prin alți oficiali, că o condiție a negocierilor este plecarea trupelor ruse de pe întreg teritoriul ucrainean.
Însă există scepticism cu privire la realismul acestui scenariu chiar și la nivelul celui mai important aliat al Ucrainei: SUA.
Antony Blinken: "Cred că sunt teritorii pentru care ucrainenii sunt hotărâți să lupte, și teritorii pe care se gândesc să le recupereze în alt mod"
"Sunt decizii pe care ucrainenii trebuie să le ia cu privire la modul în care își văd viitorul și cum se traduce acest lucru în termeni de integritate teritorială și independență a țării.
Cred că sunt teritorii în Ucraina pentru care ucrainenii vor fi determinați să lupte pe teren, și teritorii pentru care vor decide că trebuie să încerce să le recupereze prin alte mijloace.
Ceea ce nu dorim, în interesul tuturor, este ca acest lucru să se rezolve într-un fel care să le permită rușilor să se repoziționeze, să se înarmeze și să atace din nou", a spus secretarul de stat american Antony Blinken într-o audiere în Congresul SUA.