Antena 3 CNN Externe Gena prostiei, descoperită de cercetătorii americani

Gena prostiei, descoperită de cercetătorii americani

1 minut de citit Publicat la 19:33 24 Sep 2010 Modificat la 19:33 24 Sep 2010
Gena prostiei, descoperită de cercetătorii americani

Gena prostiei a fost descoperită de cercetătorii americani, în urma unui studiu pe şoareci, fiind botezată "gena Homer Simpson", după faimosul personaj din serialul de televiziune animat "Familia Simpson", informează dailymail.co.uk.

Odată dezactivată această genă, şoarecii au devenit mai inteligenţi, spun cercetătorii de la şcoala de medicină a Universităţii din Emory, autorii acestui studiu.

Gena este activă în acea parte a creierului care reglează modul în care animalele acumulează noi cunoştinţe şi îşi creează amintiri.

Dezactivarea acestei gene a făcut ca şoarecii incluşi în studiu să devină mai descurcăreţi atunci când au fost aşezaţi într-un labirint, iar memoria lor s-a dezvoltat mai mult.

Cercetătorii ştiau de multă vreme că şi oamenii sunt purtători ai acestei gene, numită RGS14.

"Marea întrebare este de ce noi - sau şoarecii - deţinem o genă care ne face mai puţin deştepţi, o genă Homer Simpson", a spus John Hepler, profesor de farmacologie, autor al acestui studiu. "Cred că nu vedem tabloul complet. RGS14 ar putea fi o genă de control cheie într-o zonă a creierului unde, atunci când este dezactivată, se emit semnale privind capacitatea de învăţare sau de memorare", a mai spus acesta.

Regiunea hippocampusului este cea implicată în întărirea conexiunilor din creier asociate noilor amintiri.

Potrivit cercetătorilor, şoarecii cărora li s-a dezactivat această genă nu au părut să sufere, să fie afectaţi.

Studiul este util pentru îmbunătăţirea capacităţilor creierului de a învăţa şi memora.

Antena3.ro

×
x close