Antena 3 CNN Externe Gazprom a publicat un film apocaliptic în care arată Europei ce o așteaptă la iarnă

Gazprom a publicat un film apocaliptic în care arată Europei ce o așteaptă la iarnă

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:03 06 Sep 2022 Modificat la 16:08 06 Sep 2022
Gazprom
Sursa foto: Twitter

Videoclipul, cu o durată mai mică de două minute și distribuit de numeroase ori pe rețelele de socializare, include o scenă în care compania rusă arată cum oprește complet livrările de gaze pe continent.

Un bărbat într-un combinezon cu sigla Gazprom este filmat din spate, în exterior, apoi în interiorul unui complex industrial.

Urmează un plan-detaliu cu o mână care răsucește un comutator.

Camera surprinde apoi o turbină ale cărei palete se opresc din rotație și un indicator de presiune al cărui ac coboară la zero, după care urmează imagini cu capitale europene acoperite de zăpadă și de îngheț.

Pe fundal, se aude o femeie care cântă despre "iarna mare".

Este cea mai recentă confirmare a șantajului energetic practicat de Moscova, după ce, luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că problemele cu pomparea gazului rusesc prin gazoductul Nord Stream 1 au apărut "din cauza sancțiunilor".

"Alte motive care să cauzeze probleme cu pomparea nu există", a subliniat Peskov.

Gazprom a anunțat oprirea completă, până la remedierea "scurgerilor de ulei"

Pe 2 septembrie, Gazprom a anunțat că a fost descoperită o scurgere de ulei în timpul operațiunilor de întreținere la stația de compresoare Portovaia.

Gazprom a comunicat că livrările de gaz vor fi oprite complet până când problema va fi remediată.

Însă compania germană Siemens Energy, care a fabricat turbinele pe care le utilizează gazoductul Nord Stream 1, a declarat că scurgerile de ulei pot fi remediate în paralel cu continuarea livrărilor de gaze.

Anunțul Gazprom a adus la o nouă creștere a prețurilor gazelor naturale și a afectat bursele internaționale.

×
x close