Gigantul rus Gazprom a instituit o celulă specială, mandatată să demareze procedurile de întrerupere a furnizării de gaze naturale către Ucraina, de la 1 ianuarie. Asta, dacă Kievul nu-şi va rambursa urgent datoriile de peste două miliarde de dolari către Gazprom.
"Dacă rezumăm rezultatul negocierilor din ultimele zile, vedem că Ucraina nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-şi plăti datoria de două miliarde de dolari. Asta înseamnă că nu putem încheia un contract pentru anul viitor, şi că nu există baza legală pentru a continua livrările de gaze." a declarat Serghei Kupriyanov, purtător de cuvânt al Gazprom.
Statele europene sunt direct interesate de acest nou război al gazelor, având în vedere că 80% din gazele pe care le primesc din Rusia tranzitează Ucraina. Partea rusă susţine însă că, în ceea ce o priveşte, toate angajamentele asumate faţă de partenerii europeni vor fi respectate.
"Partea ucraineană îşi declară disponibilitatea de a-şi onora obligaţiile de tranzit al gazelor naturale, indiferent de evoluţia evenimentelor, şi ne bucurăm să auzim asta." a mai spus Kupryanov.
Optimismul europenilor este însă moderat. Şi asta, pentru că, în ianuarie 2006, în perioada ultimului conflict privind livrările de gaze naturale ruseşti către Ucraina, au fost diminuate şi livrările către Europa. Moscova a acuzat atunci Kievul că sustrage din gazul destinat statelor europene.
Antena 3