Antena 3 CNN Externe Gazprom a ridicat restricţiile privind livrările de gaze către Ucraina

Gazprom a ridicat restricţiile privind livrările de gaze către Ucraina

1 minut de citit Publicat la 13:39 05 Mar 2008 Modificat la 13:39 05 Mar 2008
Gazprom a ridicat restricţiile privind livrările de gaze către Ucraina
Europa poate răsufla uşurată - Gazprom a ridicat restricţiile privind livrările de gaze către Ucraina. Decizia a fost luată ca urmare a negocierilor dintre compania rusă şi Naftogaz. Compania ucraineană de stat a anunţat, în acest context, că tranzitul de gaze naturale din Rusia spre Europa se derulează la capacitate maximă.

Mai multe decizii contradictorii au fost luate în cursul zilei de miercuri, când compania de stat ucraineană Naftogaz a oscilat între anunţarea reducerii livrărilor de gaz spre Europa şi reluarea negocierilor cu Gazprom. Guvernul de la Kiev a insistat pe tot parcursul discuţiilor cu partea rusă ca fluxul de gaze către Europe să nu fie afectat. Decizia de ridicare a restricţiilor vine la finalul unor negocieri dure între Rusia şi Ucraina, în care s-a implicat chiar şi Dimitri Medvedev, noul preşedinte de la Kremlin.

La presiunile publice din partea preşedintelui Ucrainei Viktor Iuşcenko, premierul Iulia Timoşenko (foto) anunţa în cursul zilei de miercuri că somează compania de stat Naftogaz să-şi calculeze şi să achite datoriile pe care le are faţă de Rusia, pentru alimentarea cu gaz natural fără contract.

Gazprom şi-a redus miercuri pentru a doua oară livrările către Ucraina, cu 50 la sută, şi a ameninţat cu reduceri şi mai mari, dacă nu se va rezolva problema datoriilor şi a semnării contractului pe 2008, argumentând că restanţele statului se ridică la 600 de milioane de dolari.

Preşedintele Iuşcenko a criticat, într-o scrisoare adresată Iuliei Timoşenko, atitudinea Guvernului său în problema gazului şi a cerut reluarea negocierilor între compania naţională Naftogaz şi Gazprom, în vederea finalizării contractului pentru livrările de gaz în 2008. Potrivit preşedintelui, Naftogaz ar trebui să continue plăţile conform acordului încheiat cu omologul său, Vladimir Putin, în timpul discuţiilor de la Moscova, din ianuarie.

Acordul pare să fi fost retractat în timpul negocierilor desfăşurate de Timoşenko în capitala rusă. Preşedintele ucrainean şi premierul au fost în permanenţă în dezacord de la revenirea lui Timoşenko la conducerea Guvernului în decembrie.

Preşedintele ales al Rusiei, Dimitri Medvedev, încă preşedinte al Gazprom, i-a transmis marţi lui Iuşcenko faptul că aşteaptă un răspuns rapid în vederea reglementării problemelor importante.

Tensiunile pe tema gazului între Ucraina şi Rusia au provocat îngrijorare în Europa de vest, după ce o dispută similară a provocat în ianuarie 2006 întreruperea livrărilor către Europa.

Antena3.ro

×
x close