Gaura neagră descoperită de NASA în apropierea Pământului nu va avea efecte prea vizibile asupra planetei noastre. Cel puţin nu încă. Potrivit astronomilor, o gaură neagră are, teoretic, puterea de a absoarbe obiectele din vecinătate. Formaţiunea descoperită de Agenţia Spaţială Americană este, însă, foarte tânără şi se află la distanţă.
După ce au pus o lume întreagă pe jar cu secretomania, cercetătorii NASA au anunţat că au găsit cea mai tânără gaură neagră din vecinătatea Pământului. Oamenii au fost deopotrivă dezamăgiţi şi alarmaţi la aflarea veştii. Ei se aşteptau la o dezvăluire ceva mai spectaculoasă, precum descoperirea extratereştrilor.
Cu toate acestea, şi gaura neagră i-a făcut pe unii să îşi pună întrebări neliniştite. Mai ales că luni s-au publicat mai multe simulări apocaliptice cu posibilele efecte ale unei găuri negre.
Cercetătorii ne asigură însă că nu există motive de panică.
În mod obişnuit, o gaură neagră poate să atragă în interiorul său tot ce există în jur. Fenomenul e însă valabil doar pentru lucrurile aflate foarte aproape. Pământul e situat la 59 de milioane de ani lumină faţă de formaţiunea astrală - o distanţă sigură în opinia specialişţtilor. În plus, gaura descoperită recent este foarte tânără, în fază incipientă, şi nu are dimensiuni prea mari.
Fizicienii speră totuşi să o studieze în amănunt, pentru a afla mai multe date despre formarea şi evoluţia acestor fenomene cosmice.
Gaura neagră nu ameninţă Terra
Specialiştii de la NASA au anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că o gaură neagră se află în apropierea planetei noastre, la 59 de milioane de ani lumină distanţă. Publicul aştepta, însă, altceva. Internauţii din lumea întreagă sperau că obiectul excepţional este o urmă lăsată de extratereştri. Sau o rămăşiţă dintr-o misiune spaţială eşuată a pământenilor, aşa cum a fost Apollo 13, în 1970 către Lună. Partizanii teoriilor apocaliptice se gândeau că telescopul Chandra a surprins asteroidul despre care se spune că va lovi Pământul în 2036.
NASA a mai repetat acest scenariu, pe 7 mai,când a anunţat că a găsit un obiect cosmic pe care-l căuta de 50 de ani. O săptămână mai târziu, la conferinţa de presă, cercetătorii au dezvăluit că este vorba despre rămăşiţele unei supernova, din galaxia noastră.