Antena 3 CNN Externe Gătea în bucătărie, când a auzit bătăi disperate la ușă. Un vecin i-a spus să urce imediat în camera băiețelului ei. Ce a descoperit femeia

Gătea în bucătărie, când a auzit bătăi disperate la ușă. Un vecin i-a spus să urce imediat în camera băiețelului ei. Ce a descoperit femeia

told.png
Foto: YouTube
25 Aug 2016   •   10:58

O mamă a decis să vorbească despre momentul crunt în care copilul ei în vârstă de 8 ani a încercat să-și ia viața. Micuțul Rex Morgan a încercat să se arunce pe geamul din camera lui. I-a spus mamei sale că nu voia să moară, dar că „este mai ușor să dormi, decât să fii treaz”, scrie The Idependent. Băiețelul suferă de autism și anxietate puternică.

Mama lui Rex, Lindsey, povestește că se afla în bucătărie când a auzit bătăi disperate în ușa de la intrare. Era un vecin care îi spunea că băiețelul ei se află pe geamul camerei lui și că vrea să se arunce.

”Îmi amintesc cum l-am apucat cu putere și l-am strâns la piept. Nu-mi venea să cred că voia să-și facă rău!” povestește femeia.

Lindsey vrea să tragă un semnal de alarmă despre felul în care copiii cu astfel de probleme sunt integrați în sociatate, în condițiile în care băiețelul ei avea mari dificultăți în a fi acceptat la școala la care învăța.

Sursă: The Independent

 

×
Subiecte în articol: autism baietel
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close