Antena 3 CNN Externe Furtuna tropicală Ianos face ravagii în Grecia

Furtuna tropicală Ianos face ravagii în Grecia

Adrian Iclozan
<1 minut de citit Publicat la 12:00 18 Sep 2020 Modificat la 12:00 18 Sep 2020
o_1eig38t1m1cnqga3186eq1a1h5eg.jpg

Botezată Ianos, furtuna a fost anunțată de la începutul săptămânii de autorități, care au prognozat că fenomene meteo precum vânturi de peste 150 km/h și precipitații de 300 de l/mp se vor abate peste insulele Ionice și peninsula Peloponez.

Șapte regiuni din vestul țării au fost puse sub alertă și sunt anticipate întreruperi ale curentului electric și inundații.

Ministrul adjunct pentru Protecție Civilă Nikos Hardalias i-a avertizat pe locuitorii din zonele cu risc de inundații să-și găsească temporar locații de ședere alternative iar cetățenii, în general, au fost sfătuiți să-și limiteze deplasările care nu sunt absolut necesare.

Furtuna Ianos ar urma să lovească Grecia în două valuri iar intensitatea vânturilor și a precipitațiilor ar urma să se diminueze de sâmbătă după-amiază.

În 2017, o furtună similară a provocat moartea a zeci de oameni

Fenomenele de tip "medicane" au fost semnalate pentru prima oară în Grecia acum 25 de ani însă în ultima perioadă frecvența lor s-a accentuat, în contextul schimbărilor climatice.

O furtună similară a afectat țara în 2018 iar cu un an în urmă inundațiile declanșate de ploile abundente au ucis 25 de persoane și au lăsat alte câteva sute fără locuință.

×
TOP articole
TOP articole
x close