Antena 3 CNN Externe Cel mai mare furt de bovine din Noua Zeelandă. Cum au dispărut 500 de vaci?

Cel mai mare furt de bovine din Noua Zeelandă. Cum au dispărut 500 de vaci?

<1 minut de citit Publicat la 10:10 30 Aug 2016 Modificat la 10:10 30 Aug 2016
vaci.jpg

Aproximativ 500 de vaci au fost furate dintr-o fermă din Noua Zeelandă și acesta pare să fie cel mai mare furt de vaci din istoria țării, conform Guardian.

Oamenii din Ashburton, sudul insulei, susțin că nu își aduc aminte să fi auzit de un astfel de furt în istoria țării. Și aici vorbim despre o țară care găzduiește aproximativ 10 milioane de vaci, aproape dublu față de numărul populației.

Fermierul care a rămas fără vaci a cerut ajutor pe contul de Facebook, luni, dar este prea jenat să stea de vorbă cu presa, conform unui prieten de-al său.

Omul susține că vacile puteau să dispară din turmă oricând începând cu luna iulie, la ultima numărare.

De altfel, dacă este vorba despre un jaf, este unul de proporții, în condițiile în care acele 500 de vaci ar valora aproximativ 723.000 de dolari americani.

 

×
x close