Vestea că a fost înşelată a scos-o din minţi pe o tânără de 26 de ani din SUA, care a fost arestată după ce şi-a bătut iubitul trişor într-un metrou, informează
Daily Mail.
O înregistrare video postată pe internet stă mărturie furiei femeii, pe nume Lisa Alyounes, care s-a răzbunat crunt pe iubitul ei, lovindu-l cu pumnii şi picioarele.
"Doi ani ai fost cu mine şi mă înşeli", strigă Lisa Alyounes în timp ce îl loveşte pe iubitul ei. Tânărul nu a ripostat.
Incidentul, care a fost filmat de doi pasageri, a dus la oprirea şi întârzierea mai multor trenuri care circulau pe ruta Camden - Trenton New Jersey. Călătorii îngroziţi au urlat la Lisa să oprească bătăia şi au avertizat-o că va veni poliţia.
Lisa Alyounes este acuzată de violenţă domestică şi comportament turbulent, dar şi de agresiune împotriva unui ofiţer de poliţie, întrucât s-a opus reţinerii.