Obiectivele turistice ale României, între care Munţii Carpaţi, zona Porţile de Fier şi Delta Dunării, vor fi promovate în două episoade noi ale miniseriei "Wild Carpathia", difuzată de Travel Channel. Miniseria va cuprinde şi un nou interviu cu prinţul Charles, relatează
Mediafax. Noile episoade au fost realizate cu sprijinul autorităţilor române din domeniul turismului. Cele două noi episoade vor fi centrate pe Munţii Carpaţi, prezentatorul acestora urmând să fie tot Charlie Ottley, cel care a prezentat şi primul episod al acestei miniserii.
Noile documentare vor continua să exploreze pădurile şi peisajele din Munţii Carpaţi şi vor prezenta interviuri cu localnici şi cu personalităţi care încearcă să contribuie la conservarea acestor regiuni.
"Mă bucur că am putut semna un contract atât de important pentru promovarea României în lume", spune ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini.
"Sunt foarte optimistă cu privire la impactul pe care îl va avea acest proiect de promovare a României, care este făcut cu profesionalism de către echipele Travel Channel şi Almond Films. După ce am vizionat primul episod al documentarului "Wild Carpathia" m-am simţit mândră că sunt româncă", spune Maria Grapini.
Totodată, Maria Grapini îi mulţumeşte prinţului Charles pentru "promovarea frumuseţilor şi a importanţei zonelor rurale" din România.
În primul episod al miniseriei "Wild Carpathia", Prinţul Charles a promovat Transilvania. Prinţul de Wales a glumit spunând că, potrivit arborelui său genealogic, este descendent al lui Vlad Ţepeş, şi în acest fel, are legătură cu România.
"Suntem foarte recunoscători Guvernului român pentru că a făcut posibil acest proiect. Ne va da şansa de a arăta de ce România este o bijuterie în coroana Europei, care trebuie să strălucească datorită frumuseţii sale uimitoare", a declarat, în comunicat, Charlie Ottley, prezentatorul miniseriei "Wild Carpathia".
Parteneriatul dintre realizatorii miniseriei "Wild Carpathia" şi autorităţile române în domeniul turismului va include şi o campanie de promovare a unor obiective turistice ale României, prin intermediul a 24 de materiale video care vor prezenta locaţii diferite. Astfel, vor fi realizate 8 spoturi, cu o durată de câte trei minute, şi 16 spoturi de câte un minut.
Cel de-al doilea episod al miniseriei "Wild Carpathia" va fi lansat în cadrul unei eveniment organizat la Bucureşti, pe 29 mai, de către organizaţia Fondul European pentru Natură. În Marea Britanie, acest episod va fi lansat pe 5 iunie 2013.