Fratele
vitreg al lui Osama ben Laden, Tarik, vrea să construiască un
mega-oraş, care să lege două continente, Asia şi Africa. Un oraş
de 200 de miliarde de dolari, care va pune la dispoziţie peste
800.000 de locuri de muncă.
Oraşul
urmează să fie construit în golful care desparte Africa de
Peninsula Arabică. Potrivit directorului general al proiectului,
Oraşul Luminii, este gândit ca un catalizator creşterii
economice pentru generaţia următoare. Se pare că acest scop măreţ
pare a fi realzabil căci programul a fost aprobat deja de
autoritatile din Yemen si Djibouti, iar acum se află în
stadiul de definitivare a detaliilor.
Tarek ben Laden este
cunoscut mai degrabă ca reprezentantul unui imperiu al
construcţiilor. Totul a fost moştenit de la tatăl său care la
mijlocul secolului trecut, s-a mutat din Yemen în Arabia
Saudita şi a reuşit să pună bazele afacerii estimate la câteva
miliarde de dolari. Pentru restul investitiilor, autorii proiectului
mizează pe surse private din întreaga lume.
Oraşul va
avea 2.500 de km pătraţi şi va oferi peste 850.000 de locuri de
muncă. Ca să fie mai convingători, realizatorii proiectului au
precizat, printre altele, că au fost demarate deja studii de
fezabilitate în vederea realizării de rafinării de petrol şi
uzine de ciment. Odată banii adunaţi, din totalul investiţiilor,
20 de miliarde ar trebui cheltuite pentru amenajarea podului care va
avea o lungime de 28,5 km, alte 17 miliarde vor fi folosite pentru
ridicarea unui aeroport şi încă 15 miliarde, pentru ridicarea
unui port.
Dacă banii se vor aduna, construcţia propriu-zisă
a oraşului şi a podului aferent ar trebui să înceapă prin
2009.
Antena 3