Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a declarat, miercuri, la Bruxelles, în prima sa vizită oficială de la preluarea funcţiei, că ideea unui tratat simplificat, pentru înlocuirea Constituţiei Europene, progresează. Preşedintele francez a sosit la Bruxelles pentru a susţine varianta unui mini-tratat european, singura soluţie pentru ieşirea din ''paralizia'' provocată de respingerea Tratatului Constituţional în Franţa şi Olanda, în 2005. Ideea proaspătului şef al statului francez începe să prindă contur şi să trezească ecoul în rândul europarlamentarilor şi membrilor organismului european. Ideea lui Sarkozy a fost susţinută şi de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, care vorbeşte deja despre apariţia unui consens.
De asemenea, premierul olandez, Jan Peter Balkenende, a declarat că din viitorul Tratat Constituţional ar trebui să lipsească în mod clar cuvântul ''Constituţie'', pentru a se evita crearea ideii de superstat european.
Antena 3