Antena 3 CNN Externe Franţa şi SUA cer Rusiei să contribuie la "detensionarea situaţiei din Ucraina"

Franţa şi SUA cer Rusiei să contribuie la "detensionarea situaţiei din Ucraina"

<1 minut de citit Publicat la 10:27 21 Iun 2014 Modificat la 10:27 21 Iun 2014
suanta.jpg
Foto: Agerpres/Xinhua
Preşedintele francez François Hollande şi omologul său american Barack Obama au îndemnat vineri Moscova să contribuie la detensionarea situaţiei în Ucraina, avertizând că în caz contrar vor lua "noi măsuri" împotriva Rusiei, relatează AFP.
Salutând anunţarea de către preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko a "unui plan de pace în 14 puncte şi încetarea focului timp de o săptămână", cei doi lideri au apreciat, într-o convorbire telefonică, că preşedintele rus Vladimir Putin trebuie acum "să îndemne cât mai rapid grupurile armate separatiste să înceteze acţiunile lor militare", a anunţat Preşedinţia franceză într-un comunicat. 
Ei au cerut, de asemenea, preşedintelui rus să "împiedice transferul de materiale spre Ucraina şi să consolideze controlul la frontiera ruso-ucraineană".
"Astfel, vor fi reunite condiţiile necesare pentru detensonarea situaţiei în regiune şi reluarea negocierilor. În lipsa unui progres în acest sens, vor fi adoptate noi măsuri împotriva Rusiei", au avertizat Hollande şi Obama. 

 

×
x close