Antena 3 CNN Externe Franța, schimbare de macaz în Ucraina: acum vrea ceva aparent imposibil de realizat

Franța, schimbare de macaz în Ucraina: acum vrea ceva aparent imposibil de realizat

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 14:06 16 Iun 2022 Modificat la 14:06 16 Iun 2022
irpin 3
Sursa foto: hepta

Informația provine de la o sursă diplomatică franceză, citată de CNN.

Potrivit CNN, este vorba despre un oficial care a vorbit cu jurnaliștii ce s-au deplasat, joi, la Kiev pentru vizita președintelui Macron în capitala ucraineană.

"Suntem în favoarea unei victorii complete, însoțită de refacerea integrității teritoriale în toate zonele pe care rușii le-au cucerit, inclusiv în Crimeea", a spus oficialul francez.

Acesta a anticipat că, odată războiul încheiat, vor fi necesare discuții cu scopul de a stabili tipul de garanții de securitate pentru Ucraina și relațiile dintre această țară și Alianța Nord-Atlantică, NATO, pentru a determina construirea unei păci durabile. 

"La mijloc este securitatea noastră, a tuturor", a mai spus sursa citată de CNN, care a adăugat că "îi revine lui Zelenski să definească victoria militară" asupra Rusiei.

Macron, Scholz și Draghi, vizită la Irpin, fără Zelenski

Emmanuel Macron, Olaf Schoz și Mario Draghi au sosit joi dimineață la Kiev pentru discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în legătură cu situația războiului declanșat de Rusia și cu posibile soluții de evitare a unei crize alimentare globale, ca urmare a blocării exporturilor de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră și Marea Azov.

Cei trei lideri, cărora li s-a alăturat președintele României, Klaus Iohannis, au vizitat Irpin, oraș situat lângă Kiev, capturat de ruși pe parcursul invaziei și eliberat ulterior de forțele de apărare.

Președintele ucrainean nu i-a însoțit la Irpin pe cei patru lideri europeni. În timpul zilei, alarma aeriană din capitala ucraineană a sunat de mai multe ori, semnalând posibilitatea unui atac rusesc.

Un incident similar a fost provocat de Rusia și cu ocazia vizitei Secretarului General al ONU la Kiev, cu deosebirea că atunci o alarma a precedat un atac cu rachete.

La Kiev, președintele francez a spus că vine "cu un mesaj de unitate europeană pentru bărbații și femeile din Ucraina".

El a anticipat că săptămânile următoare vor fi "foarte dificile", consemnează CNN.

Ce s-a întâmplat cu Crimeea în cei 8 ani de la anexare și cât de probabil e să se întoarcă la Ucraina

"Republica Crimeea" și orașul Sevastopol sunt, de facto, parte din Federația Rusă, după referendumul organizat de Moscova și nerecunoscut de guvernele occidentale și de ONU.

Rusia a investit masiv în peninsulă după anexare, refăcând alimentarea cu apă, reparând drumuri și ridicând spitale. 

A fost construit un pod de 19 kilometri, rutier și feroviar,  care leagă efectiv teritoriul de vest al Rusiei de peninsula anexată.

Rusia asigură alimentarea cu electricitate în peninsulă, printr-un cablu pe sub Strâmtoarea Kerci.

În 2018, rușii au finalizat un gard de securitate ce marchează efectiv frontiera cu Ucraina.

Cu câteva săptămâni înainte de invazia declanșată de Rusia la 24 februarie, sateliții de spionaj au arătat desfășurări masive de trupe rusești în Crimeea, precum și în vestul Rusiei și în Belarus.

Foto: Președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz și premierul italian Mario Draghi, conduși în vizită la Irpin de Oleksii Cernișov, trimisul președintelui Zelenski însărcinat cu aderarea la Uniunea Europeană

×
x close