Franţa s-a declarat sâmbătă împotriva sistemului de cote obligatorii de repartizare a imigranţilor ilegali între statele membre ale blocului comunitar, propus recent de Comisia Europeană, informează
AFP.
'Noi dorim să fim clari în această privinţă: eu sunt împotriva instaurării de cote de imigranţi. Aceasta nu a corespuns niciodată propunerilor franceze', a declarat premierul Manuel Valls, în timpul unei deplasări la frontiera franco-italiană, unde sute de imigranţi au fost reţinuţi în ultimele zile.
În urma valului de imigranţi ilegali care sosesc în Europa, în special în Italia, Comisia Europeană a propus miercuri un plan de acţiune ce prevede repartizarea acestora pe cote obligatorii între statele membre ale Uniunii Europene. Conform propunerii executivului european, într-o primă etapă ar urma să fie elaborat până la sfârşitul lunii mai un mecanism provizoriu prin care ţările blocului comunitar să fie obligate să preia 20.000 de refugiați, iar până la sfârșitul anului să fie creat un mecanism permanent.
Aplicarea propunerii Comisiei, propunere inclusă într-o Agendă Europeană pentru Imigraţie, este condiţionată de aprobarea ei la Consiliul European din luna iunie.
Însă, în timp ce statele afectate cel mai sever de valul de refugiaţi proveniţi din Africa şi Orientul Mijlociu, precum Italia şi Germania, s-au declarat mulţumite de planul prezentat, altele se opun acestuia, cum este cazul Cehiei, Poloniei, Ungariei şi al Marii Britanii, cea din urmă beneficiind oricum de aplicarea opţională a deciziilor ce ţin de politica europeană în domeniul Justiţie şi Afaceri Interne.