Antena 3 CNN Externe La cafenea sau în tren, doar cu permisul sanitar. Franța extinde, de luni, restricțiile pentru nevaccinați

La cafenea sau în tren, doar cu permisul sanitar. Franța extinde, de luni, restricțiile pentru nevaccinați

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:28 09 Aug 2021 Modificat la 10:29 09 Aug 2021
France
Sursa foto: hepta

Este efectul extinderii restricțiilor dispuse de autorități.

Restaurantele, autobuzele care efectuează curse pe distanțe lungi, avioanele, târgurile comerciale şi unitățile sanitare se numără printre locurile în care este solicitat permisul sanitar pentru acces.

De la jumătatea lunii trecute, dovada vaccinării, a testului negativ sau a trecerii prin infecția cu COVID este, de asemenea, solicitată pentru a merge la cinema, a vizita un muzeu sau a participa la un eveniment major.

Aceste norme, care prevăd, de asemenea, obligativitatea vaccinării tuturor lucrătorilor din domeniul sănătății până la 15 septembrie, vor rămâne în vigoare până la jumătatea lunii noiembrie şi se vor aplica tuturor celor care au peste 18 ani.

Adolescenții cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani vor trebui să prezinte o astfel de dovadă începând cu 30 septembrie.

O parte a populației a primit cu ostilitate aceste măsuri anunțate de președintele Emmanuel Macron și adoptate de legislativul francez.

Însă mulți au preferat să se programeze pentru vaccinare.

Proteste de amploare au avut loc la sfârșitul fiecărei săptămâni, începând de la jumătatea lunii trecute, iar în ultimul weekend manifestațiile împotriva permisului sanitar au atras peste 200.000 de persoane în toată țara.

Dintre cei 67 de milioane de locuitori ai Franţei, aproximativ 63% au primit cel puțin o doză de vaccin iar mai mult de jumătate sunt complet vaccinați.

×
Parteneri
x close