Greva a început încă de miercuri seară, la ora locală 20.00, când traficul feroviar a fost redus considerabil. Căile ferate franceze le-au cerut călătorilor să-şi amâne, pe cât posibil, deplasările până vineri seara. Joi se aşteaptă perturbări serioase sau chiar paralizia totală în circulaţia autobuzelor, metroului şi tramvaielor din Paris şi din celelalte mari oraşe. Milioane de navetişti, care folosesc de obicei transportul public, vor fi nevoiţi să recurgă la maşini şi mai ales la biciclete pentru a ajunge la serviciu.
Aproape toate trenurile de mare viteză vor fi oprite, cu excepţia celor spre destinaţii externe, iar activitatea aeroporturilor ar putea fi, de asemenea, blocată. Oamenii s-au resemnat şi, potrivit sondajelor, peste 55 la sută dintre ei consideră că greva este nejustificată. Conform lui Sarkozy, reforma pensiilor este inevitabilă, deoarece bugetul asigurărilor sociale este deficitar de câteva decenii.
Muncitorii feroviari beneficiază de un regim special care le permite să iasă la pensie la 50 sau 55 de ani. Dar, în schimbul acestor avantaje, pensiile lor sunt printre cele mai mici din Franţa, iar sindicatele se tem că ar putea fi reduse şi mai mult în urma reformei.
Antena 3