Ministrul de Interne francez a declarat că Franţa nu poate acţiona unilateral în Siria şi că aşteaptă decizia SUA în legătură cu o intervenţie militară, scrie Reuters.
Declaraţiile ministrului francez survin într-un context în care în Franţa cresc presiunile asupra preşedintelui Francois Hollande pentru a supune unui vot în Parlament problema unei intervenţii militare în Siria.
''Franţa nu poate merge singură'' împotriva Siriei, ''avem nevoie de o coaliţie'', a declarat ministrul Valls.
Reuters precizează că, duminică, premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a anunţat că se va întâlni luni cu şefii celor două camere ale Parlamentului - Adunarea Naţională şi Senatul - şi cu cei ai opoziţiei, pentru a discuta despre Siria, înainte de o dezbatere în Parlament pe această temă prevăzută pentru miercuri.