Antena 3 CNN Externe Franța anunță când revine la normal circulația trenurilor TGV, după sabotajele masive de vineri

Franța anunță când revine la normal circulația trenurilor TGV, după sabotajele masive de vineri

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 13:34 27 Iul 2024 Modificat la 13:42 27 Iul 2024
GDN TGV
Aglomerație în Gara de Nord din Paris după sabotajele care au perturbat circulația trenurilor de mare viteză, TGV. Surse foto: hepta / Abaca Press / DPA Images

Circulația trenurilor de mare viteză, TGV, în Franța, a fost restabilită semnificativ la nivelul zilei de sâmbătă, după sabotajele masive și coordonate de vineri dimineață.

Însă revenirea completă la normal a circulației TGV este anticipată să se producă abia luni, relatează Agerpres, care citează EFE.

Această estimare a fost făcută de Societatea Naţională de Căi Ferate, SNCF. Compania a preciza că va garanta transportul pentru toate echipele care participă la Jocurile Olimpice de la Paris, precum și pentru personalul acreditat.

Tronsonul Est, care acoperă liniile de la Paris în direcțiile Luxemburg şi Strasbourg, funcționează normal începând cu ora locală 6:30 dimineața, notează agențiile citate.

Alte două tronsoane, Atlantic şi Nord, au fost afectate de incendierea echipamentelor de semnalizare a liniilor TGV în trei puncte strategice.

Pe tronsonul Nord, ce acoperă liniile de la Paris spre Lille, Londra, Bruxelles, Țările de Jos și nordul Germaniei, circulă circa 70% din trenurile aflate în grafic, cu întârzieri între una şi două ore.

Sâmbătă, erau în circulație pe aceste rute doar o treime din trenurile programate.

Tot aproximativ 70% din trenurile TGV sunt în circulație pe linia Atlanticului, pe rute care merg de la Paris în Bretania şi alte destinații din sud-vestul Franței, precum Burdeos, Toulouse sau frontiera spaniolă a Țării Bascilor.

Presa franceză a scris că sabotajele au fost executate de extrema stângă, autoritățile tac

Tronsonul Nord a fost cel mai afectat în urma sabotajelor de vineri.

Al patrulea mare coridor TGV din Franța, cel din sud-est, care merge de la Paris spre Lyon, Marsilia sau Barcelona, nu a fost perturbat de sabotaje, deși a fost descoperită şi acolo o tentativă.

Angajați de la SNCF au surprins un grup de indivizi care au fugit cu o camionetă, după ce au încercat să incendieze elemente de semnalizare.

Până la ora acestei actualizări, autoritățile franceze nu au dat detalii privind mersul anchetei, acestea fiind centralizate de Parchetul din Paris şi coordonate de sub-direcția Antitero a Politiei, SDAT.

Nici membrii Guvernului francez nu au dorit să facă speculații în legătură cu pista despre care se vorbește cel mai mult în presă și care atribuie atacurile unui grup de extremă stânga.

×
x close