Antena 3 CNN Externe Francezii iau cu asalt centrele de vaccinare împotriva virusului A H1N1

Francezii iau cu asalt centrele de vaccinare împotriva virusului A H1N1

<1 minut de citit Publicat la 19:57 24 Noi 2009 Modificat la 19:57 24 Noi 2009
Francezii iau cu asalt centrele de vaccinare împotriva virusului A H1N1
Francezii iau cu asalt centrele de vaccinare împotriva virusului A H1N1 după ce multă vreme au fost reticenţi, ba chiar ostili faţă de acesta. Schimbarea se datorează vitezei mare de extindere a gripei noi în Franţa, luând prin surprindere autorităţile care nu se aşteptau la un asemenea aflux de oameni, transmite AFP.

Anunţul de vineri că virusul a suferit mutaţii în Norvegia, dar şi înmulţirea cazurilor grave şi închiderea tot mai multor unităţi de învăţământ i-a determinat pe francezi să ia cu asalt cele 1.600 de centre de vaccinare deschise încă din 12 noiembrie, momentul când a început campania.

?Frecventarea centrelor s-a înmulţit de şapte ori în mai puţin de o săptămână?, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Roselyne Bachelot, menţionând că 70.000 de persoane s-au vaccinat doar sâmbătă.

Roselyne Bachelot a anunţat că personalul va fi suplimentat, iar programul centrelor de vaccinare va fi prelungit pentru a face faţă afluxului de persoane care doresc să se vaccineze.

?Este nevoie modificări deoarece nu ne aşteptam la atâţia francezi care doresc că se vaccineze?, a spus ministrul, care s-a lăsat vaccinat în faţa camerelor de luat vederi pentru a înlătura scepticismul populaţiei.

Antena3.ro

×
x close